Ion Constantin

Ion Constantin: Demonolog, Spiritolog, Exorcist, Absolutoriceolog, Maestru în Magie Alba - Neagră şi magician la petreceri pentru copii era unul dintre puţinii, dar adevăraţii exorcişti români. Într-o zi, la o petrecere, când a vrut să folosească magie reală pentru a scoate un iepure din pălărie,  Ion a făcut o gaură interdimensională între lumea noastră şi Lumea Spiritelor. Şi atunci mânia Lumii de Dincolo s-a dezlănţuit.

Comunitatea de Dincolo a demonilor, strigoilor, fantomelor, dracilor s.a. era revoltată. Nu voiau cu niciun chip să aibă de-a face cu oamenii, în special cu românii, care aveau cele mai nesănătoase obiceiuri şi ar fi putut corupe buna cuviinţă şi buna creştere a tinerilor draci.

Azazael, Belzebut şi Asmodeus au trimis o declaraţie către Guvernul României, semnată de alţi nouă generali demoni, în care-i acuzau pe români de "încălcarea integrităţii graniţelor spiritual - existenţiale" şi ameninţau cu represalii diplomatice şi case bântuite dacă vreun român ar fi trecut ilegal Graniţa.

Aşadar, posedările printre români erau puţine. Orice monstruozitate de Dincolo nimerea pe la noi era, de obicei, din cauză că a pierdut un pariu.

Ion şedea pe veranda casei de la ţară din Brăneşti şi se uita cum vecinul alunga cu un topor nişte raw-vegani care mâncau iarba de pe păşunea vitelor. Intră în casă şi dădu drumul la televizor. Butonă plictisit şi se opri pe AntiTV, unde era un reportaj de la o pupare de moaşte, iar câteva femei posedate făceau că toate alea pentru a nu sta la coadă ca să pupe moaştele Sfântului X. Era o tactică destul de inteligentă, practicată în mai multe domenii. De exemplu, femeile care se prefăceau posedate erau băgate-n faţă când erau promoţii la tigăi. Uneori se prefăceau posedate că să nu mai stea la coadă la doctor, iar presupusul demon "pleca" imediat ce-şi primeau adeverinţa pentru care aşteptau şi câte şase ore.

- N-are nicio logică! izbugni uşor Ion Constantin. Realistic vorbind, niciun demon sau drac nu ar vrea să pupe moaşte! Sunt prea inteligenţi şi civilizaţi ca să facă asta, nu s-ar deda la un obicei atât de degradant pentru cultura lor. Şi acum, ipotetic vorbind, dacă moaştele ar avea o putere reală şi demonul ar fi pus pe rele, niciunul nu ar fi atât de prost încât să vrea să pupe obiectul care l-ar putea exorciza. Dar nimeni nu e în stare să gândească nici măcar atât! critica Ion pasiv-revoltat toată mascarada aceea penibilă.

Ion îşi luă şuba pe el şi plecă să prindă microbuzul spre Bucureşti. O fi fost el şcolit la oraş şi mare iubitor de cărţi, dar nu-şi uita originile! Şi apoi nu era o şubă oarecare. Era şubă antidemon şi antiglonţ. Era un om inteligent. Ştia că sunt şanse mai mari să mori împuşcat la întâmplare decât într-o confruntare supranaturală epică. Sau lirică. Sau dramatică.

Avea, în sfârşit, o exorcizare! Nu că ar fi fost prea rare cazurile de posedare, nici prea dese, dar românii preferau să apeleze la preoţi decât la un exorcist profesionist real. Probabil din cauza uniformelor lor. Ce-i drept, un preot în sutană inspira mai multă încredere decât un tip într-o şubă.

Ajuns la adresa pe care clientul i-o comunică la telefon, Ion bătu la uşă. Cu un aer de seriozitate misterioasă, Ion se prezentă:

- Bună ziua. Ion Constantin: Demonolog, Exorcist...

- Ştim cine eşti, ţi-am dat Like la pagină, îi răspunse domnul care îi deschise uşa.

Chiar nu puteai să iei în serios un om într-o şubă înafara stânii.

- Unde-i doamna posedată?

Urmează-mă, te rog. Într-un dormitor de la etaj stătea legată de pat, cu mâinile şi picioarele întinse.

- Your mother sucks cocks in hell! Hahahahaha! zise demonul din interiorul femeii.

- Dânsa este...

- Soacra, zise tânărul domn.

- Nicio problemă, o să scoatem demonul din ea.

- Hei, boss, ce mă bucur să te văd! Scoate-mă de aici, nu mai suport! zise demonul din interiorul femeii.

- DEMON DIN ADÂNCURILE INFERNULUI, ŢI-AI ÎNTÂLNIT DESTINUL! tună Ion către acesta.

- Uite, eu sunt la facultate şi vreau să fac parte din Frăţia Ragnarok Theta, care e super şmecheră, iar pentru iniţiere a trebuit să vin în România şi să posed un corp. M-am urcat pe pereţi, am scos sunete ciudate, dar nu mai ştiu cum să ies din corp, iar demenţii ăştia m-au legat de pat.

- VEI PLĂTI SCUMP SACRILEGIUL DE A POSEDA O FIINŢĂ UMANĂ, GUNOI AL IADULUI!

- Ce tot spune? întrebă tânărul domn.

- Nu vă lăsaţi păcălit, domnule. Demonii sunt fiinţe înşelătoare şi foarte periculoase. Sunt profesionist, lăsa-ţi-mă să mă ocup eu de el.

- Ok.

- VEI CUNOAŞTE JUDECATA LUI DUMNEZEU, MIZERIE ISPITITOARE DIN GHEENA!

- Ok, în primul rând eu provin dintr-o familie decentă şi locuim într-o casă luxoasă de lângă Fluviul de Lavă, nicidecum într-o ghenă. În al doilea rând fii şi tu înţelegător! Trebuia să fie amuzant, suntem cu toţii prieteni, nu? Trimite-mă înapoi, man, urăsc România!

- Mai întâi trebuie ca demonul să cunoască durerea omenească, pentru a ne asigura că nu se va mai întoarce vreodată. Trebuie să-i facem o clismă. Aduceţi un borcan, zise Ion către tânărul domn.

- Imediat!

- VEI CUNOAŞTE DUREREA ŞI SUFERINŢA OMENEASCĂ, BESTIE ÎMPUŢITĂ DIN IAD!

- Am înţeles, e din cauza a ceea ce am zis de mama ta. Ascultă, man, sunt un mare fan al filmului Exorcistul, l-am văzut de cinci ori, n-am vrut să te jignesc. Ce naiba, n-ai simţul umorului?

Ion Constantin îşi continuă ritualul ca şi cum nu l-ar fi auzit.

- Procedura a fost absolut barbarică! se plângea demonul.

- Acum, să-i mai facem o clismă şi să-l lăsăm trei zile să înfometeze, după care vom marca acest corp cu un fier încins, ca să fim siguri că nu se va mai întoarce.

- Eh, dumneavoastră sunteţi expertul. Dacă trebuie, trebuie! zise tânărul domn, amuzat de gândul că soacră-sa va fi marcată cu un fier încins.

- Dar mai întâi, să o frăgezim cu nişte volţi!

Ion scoase un fazer şi electrocută corpul femeii posedate, în timp ce demonul agoniza de la şocul electric.

- Hmm, se pare că opune rezistenţă. Vă rog să mă lăsaţi singur, urmează o procedură complicată şi periculoasă de exorcizare.

Tânărul domn se duse la parter alături de soţia şi fratele său.

- Gata, man, destul, mi-am învăţat lecţia, te rog, ai milă şi trimite-mă înapoi!

- Frăţia Ragnarok Theta îţi urează bun venit în rândurile sale. În seara asta băuturile şi distracţia sunt obligatorii. Şi apropo, am simţul umorului, zise Ion Constantin pocnind din degete şi trimiţând demonul înapoi în lumea lui. Ion avea o putere spirituală enormă. Putea curăţa o casă bântuită doar uitându-se urât la fantomă.

- Ok, domnule, vă costă 250 de lei. Demonul nu o să vă mai deranjeze vreodată.

- Am doar 200. Accepţi bonuri de masă?

- Desigur!

- Mersi mult, Ioane!

- Nu uitaţi să mă recomandaţi prietenilor! Şi plecă spre aniversarea unui copil de 10 ani.

- Aghenică! Aghenică, ce naiba faci acolo?

- Nimic, mamă!

- Aghenică, ce faci cu oasele căţelului?

- Mamă, am văzut asta la români! Pun nişte oase într-o cutie şi toată lumea se adună să le pupe, mii şi mii de oameni şi e aşa de tare mămico, toată lumea se distrează şi se simte bine!

- Aghenică, mamă, ce-ţi veni? Ce om ar pupa nişte oase de animal mort?

- Dar mamă, vreau să fiu şi eu popular, ca ceilalţi drăcuşori!

- Dă-i imediat oasele înapoi lui Cerberel! 

- Dar mamă...

- ACUM!

- Ok. Cerberel! strigă micul Aghenică.

- Ham! lătră căţeluşul simultan din cele trei capete ale sale, înainte să-şi primească oasele înapoi.

Supereroul Radu(2)

Totul a început când o cisternă cu palincă de comerţ s-a răsturnat şi s-a vărsat în canalul dintr-o intersecţie din Bucureşti. În acelaşi timp, în canalul căruia i se furase capacul spre a fi dat la fier vechi, căzuse un copil pe nume Radu Gheorghe Vasile, care a fost luat şi dus de valul de palincă vărsată în canalizare. Dar din cauza amestecului pălincii cu deşeurile toxice, în loc să intre în comă alcoolică, Radu a căpătat toate superputerile pe care un om le capătă la beţie: superforta, indestructibilitate, superviteză, agilitate, superinteligenţă şi superputerea de a şti să danseze.

 La câteva zile după primul lui act de supereroism, Radu al nostru îşi făcea norma obişnuită la fast-food-ul la care lucrează. Lua comenzi, făcea sandvişuri, shaorme, curăţenie şi îşi lua pauza de masă. Toate în acelaşi timp, datorită supervitezei cu care era înzestrat.

Superviteza cu care era înzestrat îi permitea să fie monosexual. Sau cum s-ar spune în engleză, selfsexual. Pentru că nu prea suferea oamenii în general, în ciuda abilităţilor lui şi a faptului că nu era un jegos care trata femeile ca un sexist, el prefera să fie singur. Nu era nici urât, nici atrăgător, ci pur şi simplu un slăbănog fără muşchi, brunet, cu un mic început de burtă. Când voia să facă sex, Radu alerga în cerc atât de repede până se prindea singur din urmă şi şi-o trăgea cu el însuşi. Biserica Ortodoxă Română era pe jar: nu ştia de ce păcat satanic să-l acuze, pentru că nu-l puteau încadra nici la onanie, nici la homosexualitate, devenind a doua cea mai mare preocupare a Bisericii, pe lângă profitul cu orice preţ. Făcea asta într-un buncăr antiatomic deoarece în aer liber ar fi provocat o tornadă, ceea ce a şi făcut prima oară cauzând prima tornadă din România. Când era în clasa a patra, Radu a rupt bariera sunetului şi a lipit-o la loc la ora de lucru manual.

Nu, Radu rămânea de neclintit în decizia lui de a interveni ca un lacheu pe gratis în problemele oamenilor obişnuiţi, nu avea de gând să poarte nici mască, nici pelerină, nici chiloţi peste pantaloni şi nici să alerge prin oraş salvând oamenii.

A doua zi, în drum spre locul de muncă, Radu dădu peste o situaţie de criză de o mare importanţă: un grup de studenţi luaseră ostatic un politician şi ameninţau că-l împuşcă dacă nu li se îndeplinesc anumite cereri. La faţa locului veniseră un mic echipaj de poliţie şi un lunetist din forţele speciale, restul fiind trimişi să asigure coloanele oficiale ale unor politicieni care se deplasau în regim de maximă urgenţă la restaurante, baruri, frizerii sau bordeluri de lux. Acel mic echipaj era singurul rămas liber să se ocupe de problemă.

- Ce se întâmplă aici? întrebă Radu.

- Un grup de studenţi l-a luat ostatic pe Ministrul Educaţiei şi ameninţă că-l vor ucide dacă nu le îndeplinim nişte cereri.

Radu a rămas cu gura căscată. Nici nu ştia că România are un ministru al Educaţiei la cât de praf era sistemul educaţional românesc.

- Hai bă, nu sunteţi în stare să vă descurcaţi cu câţiva studenţi subnutriţi ca somalezii? Aruncaţi-le o pâine şi vor ieşi singuri din clădire să se bată pe ea!
- Nu ştiu, şefule, nu mă pricep! Eu am intrat în poliţie pentru că tata e naşul de cununie al unui comisar de grad înalt! zise unul dintre poliţişti.
- Eu am intrat în poliţie pentru că unchi-miu e comisarul poliţiei capitalei! zise un alt poliţist.
- Eu am intrat în poliţie pentru că patru inspectori din cadrul poliţiei sunt clienţii mamei mele la un bord...ăăă, un magazin de fiţe de pe Calea Victoriei, zise al treilea poliţist.
- Eu nici măcar nu sunt poliţist, sunt un actor angajat care face pe poliţistul, din lipsă de personal, pentru că ceilalţi sunt ocupaţi să fie pe post de coloană oficială. M-am căcat şi pişat pe mine simultan în ultima jumătate de oră de când ţin arma asta în mână, n-am tras niciodată nici măcar într-un poligon de la un bâlci de iarnă! zise al patrulea.

- Băi, deci nu cred! În ce adunătură am nimerit...hey, tu, lunetistul! De acolo de sus trebuie să ai o ţintă clară! Nu poţi să te ocupi tu de ei, pana mea, eşti de la forţele speciale!

- Prietenas, nici eu nu le am cu d-astea. Eu am absolvit Academia de Poliţie "Spiru Haret", am dat şpagă ca să trec examenele.

- Eşti tâmpit? Ai o lunetă performantă, nu trebuie să fii expert, numai un orb n-ar putea să nimerească ţinta printr-o aşa lunetă.

- Păi tu de ce crezi că a trebuit să dau spagă?

- Vai de capul meu...ok! Băi, care sunt cererile voastre? strigă Radu către studenţii din clădirea în care era ţinut ostatic politicianul.

- Vrem condiţii decente în care să studiem! Vrem căldură în universitate, salarii mai mari pentru profesori, buget mai mare pentru Cercetare şi un procent mai mare din PIB alocat pentru Învăţământ! strigă unul dintre studenţi.

Fir-ar! Cererile lor erau de bun-simţ. Radu nu putea să intre în clădire, să-i bată măr şi să-l salveze pe politicianul corupt, aşa cum intenţionase iniţial.

- Deci, atenţie la mine! strigă Radu către echipajul de intervenţie. Uitaţi cum stă treaba: eu intru şi-l salvez pe ministru, iar voi le veţi da studenţilor doar un avertisment pentru consum excesiv de alcool şi deranjarea liniştii publice, cu promisiunea că nu vor mai face asta niciodată. De acord?

- Dar eu nu ştiu să scriu...
- ÎŢI FAC EU PROCESUL VERBAL! Sunteţi de acord?

Poliţiştii au dat aprobator din cap. Înţelegerea era încheiată. Mai rămânea doar să-i convingă pe studenţi să renunţe.

- Ok, eu o să intru în clădire cu o sticlă de palincă, o să-i îmbăt şi o să-i scot de acolo. Voi îi luaţi uşor şi-i băgaţi în maşină. Nu uitaţi: doar un avertisment!

- Dar de unde ştii că nu te vor băga sub masă? întrebă unul din poliţişti.

- Alcoolul este licoarea care îmi amplifică superputerile, eu nu mă pot îmbăta. Şi aşa intră Radu în clădire ca să "negocieze" cu răpitorii. După 30 de minute, acesta ieşi cu cei patru studenţi ţinându-se după umeri şi cântând veseli:

"N-am nici bani, n-am nici maşină
Şi de datorii sunt full,
Am o gaşcă şi-o chitară
Şi-asta mi-e destul!"

Poliţiştii îi luară uşor şi-i băgară în maşinile de poliţie încătuşaţi, fără să le citească drepturile, deoarece ei nu ştiau să citească.

"Domnule poliţist, m-am turmentat, m-am turmentat,
Ştiu că e păcat, dar mi s-a întâmplat!" cânta unul dintre studenţi pe bancheta din spate a maşinii de poliţie.

- Eşti ok? îl întrebă Radu pe Ministrul Educaţiei.

- Da, dar m-am ales cu nişte suveniruri. Ministrul scoate din buzunar nişte bancnote de 10 lei, două portofele, un ceas şi nişte poze cu oameni ce păreau a fi membrii familiei unuia dintre studenţi. Le-am luat înainte să-mi lege mâinile.

- Băi, în pula mea, tu ai furat de la nişte studenţi vai-mama-lor? Ăştia abia au ce mâncă şi tu le furi şi ultimii lei?

 - Ce să fac? Defect profesional...
Radu s-a ocupat de procesele verbale şi de eliberarea studenţilor, apoi le-a redat răpitorilor bunurile buzunărite de către ministru. Viaţa supereroului Radu începuse să ia o întorsătură enervant de neobişnuită.

-

Supereroul Radu.

Totul a început când o cisternă cu palincă de comerţ s-a răsturnat şi s-a vărsat în canalul dintr-o intersecţie din Bucureşti. În acelaşi timp, în canalul căruia i se furase capacul spre a fi dat la fier vechi, căzuse un copil pe nume Radu Gheorghe Vasile, care a fost luat şi dus de valul de palincă vărsată în canalizare. Dar din cauza amestecului palincii cu deşeurile toxice, în loc să intre în comă alcoolică, Radu a căpătat toate superputerile pe care un om le capătă la beţie: superforţa, indestructibilitate, superviteză, agilitate, superinteligenţă şi superputerea de a şti să danseze.

Aşa a devenit eroul poveştii noastre un supererou. Mai exact, primul supererou român. Şi a rămas incognito până într-o zi când, în mijlocul unui incendiu care se petrecea într-o clădire a cărei apartemente se încălzeau prin butelie din lipsa branşării la gaze şi apă caldă, Radu al nostru superauzi un strigăt disperat de copil.

- Câinele meu este încă înăuntru! Ajutoooooooooooooooooooor!

Copiii erau slăbiciunea lui Radu. Nu, nu din cauza la care vă gândiţi voi, bolnavi mintal ce sunteţi, că dacă era pe aşa, ar fi dat la Teologie şi s-ar fi făcut preot catolic, nu un masterand în macroeconomie şi licenţiat în jurnalism care este casier la un fast-food cu profit mediocru, ci pentru că îi plăceau oamenii în stadiul în care nu erau nişte fiinţe dezgustător de ipocrite cu aspiraţii minime care citeau tabloide şi se uitau reality show-uri de scandal ieftine. Era suficient de naiv încât să creadă că oamenii puteau fi salvaţi cât încă erau copii.

Aşa că Radu îşi folosi superviteza şi invulnerabilitatea pentru a salva câinele copilului din flăcările mistuitoare ale imobilului etichetat cu bulină roşie, neracordat la apă şi căldură dar cu Wi-Fi. Din nefericire pentru supereroul nostru timid, televiziunile erau deja acolo înaintea pompierilor şi relatau de la faţa locului. Unii mai disperaţi de audienţă chiar din mijlocul imobilului care stătea să se prăbuşească peste ei! Radu al nostru n-a reuşit să scape nefilmat. S-a dus să-şi încheie tura la fast-food-ul cu care era plătit cu 4,5 lei pe oră, iar a doua zi Radu se trezi invitat la o conferinţă de presă deschisă, în faţa primăriei din Bucureşti, unde portarul instituţiei avea să-i acorde Cheia Oraşului Bucureşti şi să-l facă cetăţean de onoare.

Ok, ca o paranteză, probabil vă întrebaţi de ce tocmai portarul îi acorda supereroului nostru Cheia Oraşului Bucureşti pentru actul lui nemaipomenit şi nu primarul oraşului. Să vă explic: primarul a fost arestat pentru fapte de corupţie, trafic de influenţă, evaziune fiscală şi delapidare în peste 144 de dosare şi a fost arestat. Apoi a venit rândul viceprimarului, săltat de DNA pentru aceleaşi chestii în 90 de dosare. Au urmat consilierii locali, consilierii consilierilor, secretarii conslierilor consilierilor, secretarii şi secretarele lor, femeile de serviciu şi îngrijitorii şi tot aşa până când următorul în ierarhie şi singurul om cinstit din Primărie a fost portarul primăriei. Acum v-aţi lămurit? Mergem mai departe.

Deci, noul primar al Bucureştiului şi fost portar al primăriei din Bucureşti a ţinut un discurs în faţa presei şi a sutelor de oameni veniţi să asiste la eveniment:

-Dragi tovarăşi şi prieteni, îşi începu portarul discursul, el fiind susţinător al idelologiei comuniste, ca toţi săracii retardaţi şi nostalgici lipsiţi de educaţie, trecuţi de 40 de ani şi ajunşi paznici la o gheretă, am plăcerea să vă prezint astăzi un cetăţean deosebit, un om cu o inimă de Bitcoin, un român model, care a salvat inima unui copil de la a fi frântă în mod brutal, salvându-i mult-iubitul câine din ghearele flăcărilor şi ale morţii! Dragă tovărăşe Radu Gheorghe Vasile, de acum înainte îţi vei asuma răspunderea şi responsabilitatea ajutorării cetăţenilor bucureşteni la mare necaz şi mare nenorocire...

-Nu!

- ...pentru că, aşa cum a spus un mare înţelept cândva...

- NU!

-...cu o mare putere vine şi o mare...stai, ce? Ce-ai zis?

- Am spus nu!

- Nu ce, tovara-şe? întrebă primarul silabisind ultimile două litere din cuvânt, el fiind şi un fan al culturii hip-hop.

- Nu am nicio responsabilitate faţă de cetăţenii bucureşteni sau cetăţenii români în general. Mi se rupe de ei.

- Dar ai superputeri şi e responsabilitatea ta e să ajuţi toţi cetăţenii în impas, să-i salvezi, să-i îndrumi, să-i vindeci şi...

- Ba pardon! N-am nici o obligaţie faţă de nimeni! Constituţia şi Drepturile Omului îmi garantează drepturi şi libertăţi cetăţeneşti la fel ca ale oricărui cetăţean obişnuit! Nu sunt obligat să fiu la cheremul nimănui, nu sunt obligat să fiu dădacă unor imbecili care votează jeguri precum foştii tăi superiori care nu fac nimic să recondiţioneze clădirile din Bucureşti care sunt adevărate capcane ale morţii, iar tu, ţărănoi cu 4 clase, nu mă poţi obliga să fac nimic, cu toate că ai ajuns din portar primar! Nu există lege care să oblige supereroii să fie sclavii idioţilor care vor o societate mai bună dar nu mişcă un deget în direcţia asta!

- Dar, dar, dar...ai salvat câinele şi...

- Da, dar spre deosebire de oameni, câinele ar fi făcut la fel pentru mine! N-am chef nici de publicitate, nici de faimă, nici de atenţie! Mi se rupe de tine şi de toţi cetăţenii tăi! Cât despre tine, multă baftă la dat tunuri şi la licitaţii trucate. Atunci când vei începe să înveţi să scrii! Mi se termină pauza de 5 minute la locul de muncă. Ciao! M-am distrat cu tine!

Şi aşa plecă supereroul nostru ca să-şi continue tura la fast-food până nu-l muştruluieşte şeful că a stat prea mult în pauza de ţigară.

Oare ce turnură va lua de acum înainte soarta eroului nostru? Va începe să se comporte ca un adevărat supererou? Va începe el să fie la cheremul tuturor plebeilor leneşi bătuţi în cap în timp ce e huiduit de ei şi de un jurnalist mustăcios frustrat? Toate acestea le veţi afla data viitoare.

5 melodii absolut cretine, dar foarte ascultate.(1)

Ok, v-am promis de mult un astfel de articol. Nu am de gând să critic manele, pentru că am ales să mă iau de muzică, deşi unele melodii de care mă voi lega sunt cel puţin la fel de idioate precum orice manea mi-aţi spune la întâmplare. Sunt acele melodii super-mega-ultra-pfaaaaaaideminecoaebombasticsamoryo-virale şi ascultate, cu N săptămâni în topul oricărui post de radio de top. Acum, poate veţi spune că sunt eu hipster şi am ceva cu muzica comercială pentru simplul fapt că e comercială, de parcă aş fi eu vinovat de faptul că 99,5% din hit-urile de la radio sunt absolut stupide, dar cu priză la oamenii mediocri şi fără imaginaţie.


Problema este că astfel de melodii sunt multe, foarte multe şi mi-a fost extrem de greu să filtrez doar 5, a căror loc în acest clasament este irelevant, dar pe care trebuie să le ordonez cumva. Şi le ordonez aleatoriu. Există posibilitatea ca unii dintre voi care citiţi să vă simţiţi jigniţi de spusele mele, este posibil să vă jignesc în mod indirect. Aş vrea să vă reamintesc că nu dau doi bani pe sentimentele voastre. În cel mai rău caz durerea mea bascheţi va fi atât de mare încât îmi voi interna încălţările la un cizmar până îşi vor reveni. (Dar cum eu vreau să încurajez exprimarea liberă, ţin să vă anunţ că înjurăturile voastre sunt binevenite, în public sau în privat, jur că n-o să mă supăr!).

1. Jeremih feat 50 Cent - Down on me

Îmi amintesc de prima oară când am urât această melodie. Eram prin 2011, eram la liceu, cu căştile în urechi ascultând Kiss FM pentru Cronica Cârcotaşilor şi mă îndreptam pe la 6:30 spre uzina în care am făcut practică. Eu am rău de maşină, iar atunci când ascult muzică proastă mă ia instant cu ameţeala şi senzaţia de greaţă. Faza e că melodia asta idioată îmi dădea rău de maşină şi atunci când mergeam pe jos! A fost ură la prima notă muzicală. Tipii ăştia se aseamănă cu maneliştii: libidinoşi, cântă numai despre tipe din club care dansează la bară, despre cât de bogaţi sunt ei şi cât de fraieri sunt ăia care nu-i idolatrizează. Şi n-au bani. Şi nici maşini sau chestii de aur. Şi care probabil nu sunt negri. Dacă i-ar întâlni pe preoţii noştri ortodocşi s-ar simţi ca nişte ţărani sărăntoci din Teleorman. Dar să revenim la piesă.

Melodia nu doar că este complet cretină, dar pentru un om puţin mai mult decât mediocru este extrem de plictisitoare, de la negativ până la versuri, fără să mai menţionez faptul că unul cântă cu o voce de parcă ar fi luat LSD, iar celălalt cu o voce piţigăiată de om cu coaiele strânse de pantalonii super slim.

Şi hai să nu fim ipocriţi, singurul lucru pe care l-aţi înţeles din melodia asta, fără versuri în faţă, este "put it down on me". Îi arăt un generos deget mijlociu şi trec mai departe.

2. Non Stop - Jimmy 

Dacă sunteţi născuţi între 1995 şi 1990 sau mai devreme, probabil vă amintiţi de atrocitatea asta. Lăsând doparte piticul chel libidinos împrumutat de la vreun circ ambulant, aţi observat că felul de a se îmbrăca al cocalarilor manelişti cu 8 clase din ziua de azi este exact acelaşi cu felul cocalarilor din acest videoclip? Mă rog, al cocalarilor săraci cu 8 clase, fără BMW-uri şi care n-au fost în stare nici să se îmbogăţească de la furat în Spania. Iar unul din ei mai are şi moacă de pedofil.

Părinţilor mei le plăcea melodia, deci e clar că e proastă, că părinţii mei nu au gusturi muzicale prea bune. Seamănă cu ceea ce ar ajunge Backstreet Boys după câteva luni în Vaslui.

Singura metodă prin care această piesă ar fi putut fi considerată bună ar fi fost dacă la începutul ei ne-ar fi avertizat "Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare". Aşa rămâne doar o glumă proastă. Oricum, asta e singurul lor hit, cel mai probabil pentru că piaţa muzicii proaste a ameninţat că se sinucide dacă mai scot ăştia trei vreo piesă. Le arăt şi lor tomberonul de pe aleea din spate şi merg mai departe.

 3. Pitbull - Hotel Room

Nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să spun că această piesă e proastă. Vreau să zic că orice piesă de-a lui Pitbull e proastă. Cât de oligofren să fii să asculţi Pitbull? Asta nu face decât să se dea mare cu ceea ce tu nu vei avea niciodată: milioane de dolari şi femei la discreţie. Dacă-i p-asa, mai bine rămâi la manele! E acelaşi lucru. Chelul ăsta care face scoate hit-uri folosind mai puţine cuvinte chiar şi decât Inna şi care, precum Lil' Wayne cu "young money", când nu mai are ce să zică bagă un "Dale" ca semn de punctuaţie, se consideră un mare zeu printre muritori şi consideră că le face o mare favoare tuturor piţipoancelor cu care se întinde în turnee. Poate că nu-mi place muzica lui, dar îmi place stilul lui de a fi: scoate nişte melodii reciclate cu câteva nume de oraşe, un "dale", şi toată plebea sare să-i cumpere melodia şi să-i facă view-uri pe youtube, iar el se distrează maxim. Prostul e o sursă de venit mai bună decât o mina de aur, dacă ştii cum să-l exploatezi, iar el ştie din plin. Şi pentru faptul că-i necăsătorit şi se distrează, respect! Singurul motiv pentru care bărbaţii se cuminţesc şi se aşează la casa lor la locul confortabil de sub papucul conjugal este pentru că n-au destui bani să fie ca el. Pentru că Pitbull e dovada clară că nu ai nevoie nici de inteligenţă, nici de frumuseţe ca să fii ca el, ci numai de milioane de dolari şi o voce ca de adolescent crescut cu ţigară-n gură. Lui nu-i arăt uşa, ci fereastra. De la ultimul etaj al Empire State Buildings.

4. Delia feat Carla's Nightmare - Cum ne...ce?

Delia este o veterană a muzicii idioate pentru frustraţi în dragoste. Vă mai amintiţi de vremea când era la N&D şi cânta cu Nick, cocalarul ăla mătăhălos cu moacă de hitman în slujba unui traficat mediocru de droguri? Dacă sunteţi născuţi după 2000 probabil că nu. După ce s-a rupt trupa, Nick a căzut în abisul anonimatului pentru că, să fim serioşi, degeaba eşti blond, dacă arăţi ca un angajat BGS nici Dracu' nu te ia la casa lui de discuri să te promoveze, iar dacă n-ai sâni şi n-arăţi ca o păpuşă, nu prea există promoteri homosexuali cărora să-ţi oferi fundul ca să-ţi menţii cariera fără una ca Delia. Oricum, i-a prins bine experienţă pentru că s-a obişnuit să cânte cu dubioşi ca pictatul de la Carla's Dream. Sau Uddi. Tipul ăla pictat e genul pe care vrei să-l calci pe cap. Nu, nu pentru că ar fi antipatic sau pentru că te-a înjurat de mamă, ci pentru că rişti să-l confuzi cu o trecere de pietoni. Totuşi, precum Pitbull şi mulţi alţii, are producători şi cantautori care ştiu să profite de publicul mediocru, compunând melodii pentru frustraţi emoţional parasiti de iubit(a) şi oameni trişti în general care vor să se relaxeze cu o muzică ce nu le solicită prea mult mintea în timp ce se gândesc cu ce pantofi s-ar potrivi hainele lor. Îmi e greu să zic ceva de această piesă, pentru că e la fel de stupidă ca toate celelalte piese ale ei, nu se distinge cu niciun aspect mai stupid în mod special. O trimit afară pe gaura cheii şi merg mai departe.

5.  Voltaj - De la capat 

Ok, poate vă întrebaţi de ce am adăugat această melodie. În primul rând, ca să şterg pe jos cu sentimentele voastre pe care nu dau doi bani. În al doilea rând, nu pentru că ar fi neapărat proastă, melodia este ok. Pentru circuitul muzical intern, dar ceea ce au făcut expiraţii de la Voltaj a fost demn de nişte profitori, manipulatori oportunişti, lucru pentru care îi admir. Au compus piesa asta pentru a ajunge la Eurovision şi a funcţionat. O grămadă de proşti sentimentalişti(că na, să simtă poate orice retardat, gânditul e pentru oamenii inteligenţi) a votat această piesă pentru a reprezenta România la Eurovision. Şi am zis cu mult dinainte de finală Eurovision că vor fi norocoşi să prindă locul 15. Serios, am spus-o! Nu mă credeţi? Dovadă:

Dacă tot trimitem o trupă la un concurs de rahat, măcar să trimitem una care se situează măcar în top 5. Pentru că se poate, am demonstrat-o de multe ori, dar aşa sunt sentimentaliştii, nu sunt capabili să gândească obiectiv, să voteze o trupă mai bună să ne reprezinte. Au votat ce i-a atins pe ei la corason, ca pe toţi maneliştii cu IQ subunitar. Repet, melodia este ok, dar nu pentru un concurs internaţional. Ce a fost în finală şi pe ce loc s-a situat puteţi vedea şi singuri cu un search pe Google. Au exploatat maxim compasiunea naivilor folosindu-se de copiii cu părinţi în străinătate la muncă, oameni care n-au plecat de bine ce le era aici. Bravo, aţi avut minutele voastre de glorie, acum înapoi în obscuritate şi în faima melodiilor vechi care v-au consacrat. PA.

IPN Miserupie Indifereanul

(Undeva într-o comună de mărime medie, într-un sat ce înconjoară un deal nu prea înalt, nici prea scund, în vârful căruia este construită o mănăstire nici prea mare, nici prea mică, dar cu nelipsita cupolă aurită, de neam prost. Numele mânăstirii şi al comunei nu contează nici pentru mine, nici pentru voi. De altfel nici că m-ar interesa, dar priveliştea din vârful dealului era impresionantă) :

Cinci hăndrălăi beţi mangă violau pe câmp un flăcău pletos pe care îl confundaseră cu o femeie; mai la stânga, un ţăran îşi bătea copiii dintr-un motiv neimportant; un alt soţ tocmai şi-a nimerit nevasta în cap cu un topor, i-a tăiat capul cu acelaşi topor şi acum o eviscerează aruncându-i rinichii, ficatul şi un plămân în trei direcţii diferite şi jucându-se cu intestinele ei de parcă ar fi un lasou.

Din vârful dealului Inaltpreanepăsătorul Miserupie Indifereanul, Arhiepiscopul Nu-Stie-Cui-Si-Nici-Nu-i-Pasă privea acest peisaj lungit pe un şezlong, în sutană, trăgând dintr-un joint cu haşiş şi ţinând un Cuba Libre în cealaltă mână.

IPN Miserupie ar fi putut da ordin oamenilor lui să intervină ca să-i ajute pe năpăstuiţi, el având mulţi oameni în subordine. Dar nu îi păsa de săteni. Nici de oamenii din subordine. Nici măcar de el însuşi nu îi pasă prea mult. Totul îi era acum la fel de indiferent ca înainte să fie extrem de bogat. Făcea angajări în rândul oamenilor lui pe principiul: “Super! Încă unul de care să nu-mi pese! Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.”

Indiferenţa era pentru Miserupie echivalentul dragostei sau al urii, ceea ce îl făcea un tip destul de sociabil. Îi plăcea să cunoască cât mai mulţi oameni de care să nu-i pese.

Uneori îl îngrozea gândul că există undeva în lume un necunoscut de care ar putea să-i pese. De asta, de fiecare dată când întâlnea un chip nou nu se lasă până nu făcea cunoştinţă cu acea persoană, până nu-i afla numele, pentru că imediat acea persoană să-i devină complet indiferentă. Numai aşa putea dormi noaptea, indiferent dacă liniştit sau nu.

Nu mică era satisfacţia Inaltpreanepăsătorului când aducea moaşte la mănăstire şi veneau în pelerinaj câteva sute de mii de oameni; el stătea în cel mai înalt punct, privea mulţimea de oameni, trăgea prelung aer în piept şi zicea: “Minunat! Atâţia oameni de care nu-mi pasă!”. Şi Miserupie îi cunoştea pe toţi, că altfel n-ar fi putut să nu îi pese de ei cu atât de mult patos.

Probabil vă gândiţi că “Inaltpreanepăsătorul Miserupie Indifereanul” este un nume neobişnuit, ciudat şi dubios. Şi chiar este! Şi probabil vă gândiţi că şi pentru săteni suna cam dubios. Şi aveţi dreptate! Numai că nu le păsa.

În primul rând pentru că expresia “mi se rupe” este o expresie urbană, ei fiind ţărani nu prea ştiau expresii din astea “de cartier”.

În al doilea rând sătenii erau buni creştini şi nu ştiau ei ce înseamnă “indiferent”. Cuvântul conţinea prea multe silabe, ei învăţând şi folosind numai cuvinte de maxim trei silabe.

Şi în al treilea rând să faci ce zice popa, nu ce face popa, de unde naiba atâtea întrebări?  Numai cei doi satanişti ai satului pun întrebări: un fizician-chimist doctorand şi laureat al premiului Nobel şi soţia lui, profesor universitar şi doctor în literatură. Sătenii nu puneau niciodată întrebări, de frică să nu devină şi ei satanişti.

IPN Miserupie a spus acum cinsprezece ani la slujba de duminică “Azi nu voi deschide cartea”, iar sătenii i-au urmat “sfatul” şi, cu excepţia sataniştilor, nici că au mai pus mâna pe vreo carte, fie de română, matematică, de bucate sau abecedar.

Acum Miserupie stătea şi calcula: cinci violatori; violul e un păcat grav, deci o să-i cam coste la sfânta spovedanie! Un criminal, o altă iertare costisitoare de păcate pentru acces în Rai. Ohoooo, şi înmormântarea victimei! Să vezi acolo încasări!

Şi o nuntă! Da, căci unul dintre cei cinci violatori vor trebui să-l ia în căsătorie pe flăcăul violat, că aşa scrie în Biblie că se procedează în caz de viol, deci şi mai mulţi bani de încasat, că nunţile sunt mai costisitoare.

Miserupie era un cleric modern şi tolerant. În primul rând că orientările sexuale ale oamenilor îi erau indiferente, iar în al doilea rând a realizat că nunţile între homosexuali înseamnă înzecirea câştigurilor! De aceea le tolera, le încuraja, iar în cazul de faţă chiar impunea! Şi pe lângă asta, de ce numai heterosexualii să sufere?

Data viitoare o să vă povestesc despre comportamentul lui Miserupie de sărbători, la slujbe şi în timpul liber.

Sau poate că nu.

Habar n-am, poate.

Dacă am chef.

Whatever...