La coada la doctor

Cronica unei cozi la doctor

-Am intrat în cabinetul doctorului. Văd o înşiruire de oameni bătrâni însoţiţi fiecare de unul sau doi adulţi. Bătrânii erau copii când s-au aşezat la coadă, iar adulţii sunt copiii lor, care s-au născut la coadă aşteptând să fie vaccinaţi.

-Stiind cum merge treaba, am depus actele necesare şi mi-am mutat adresa de domiciliu la cabinetul medical. Mi-am dat seama că până ies eu de aici, copiii de la centrul de plasament din Sinaia vor avea la rândul lor copii.

-O pacientă pensionară a ieşit în sfârşit din cabinetul medical, după trei ani buni în care s-a lungit la vorbă cu doamna doctor. Îmi amintesc că atunci când a intrat a intrat optimistă, cu fruntea sus. Acum o văd ieşind cu picioarele înainte.

-Sunt o grămadă de părinţi cu copii mici pe care îi băga în faţă. Problema este că majoritatea se nasc aici, în sala de aşteptare, la cât aşteaptă părinţii lor să intre pentru a li se elibera o adeverinţă. Când mă bucur că îmi vine şi mie rândul, hop, se mai nasc doi sau trei care intră înaintea mea şi până să iasă mai nasc nişte adulţi la coadă. De la o vreme mă simt într-o crescătorie de iepuri, nu la un cabinet medical!

-De când stau aici fratele meu s-a însurat şi sunt fericit să anunţ că am doi nepoţi frumoşi. Dacă găsesc pe cineva să-mi ţină rândul, cu puţin noroc o să ajung la nunta celui mic şi la botezul fetiţei celui mare, care sunt ambele luna aceasta.

-Serialul "Tânăr şi neliniştit" a ajuns la final acum o săptămână, iar mie tot nu mi-a venit rândul.

-Romania a câştigat Cupa Mondială de Fotbal, iar mie tot nu mi-a venit rândul!

-Ne-au invadat ruşii. Le-a luat cam mult, dar la cum sunt drumurile în România, îi înţeleg perfect. Peste zece divizii de tancuri au ajuns în service până să ocupe Ploieştiul. În aceste condiţii va fi vai de ei când vor încerca să ocupe Bucureştiul, unde drumurile sunt aşa de proaste ca până şi avioanele se strică în timpul raidurilor. Apropo, bucureştenii sunt la fel de proşti cum erau când am intrat la cabinet pentru că tot Oprescu este primar.

-Am reuşit în sfârşit să fac rost de adeverinţa necesară, dar mi-am dat seama că mi-am ratat propria înmormântare, care a fost acum douăzeci de ani. Nici nu ştiţi cât sunt de dezamăgit. O dată moare omul, nu de mai multe ori, iar eu am ratat un asemenea eveniment extrem de important pentru mine. Toţi cei din familia mea nu mai sunt şi la fel sunt şi prietenii şi colegii de facultate. Dă-i naibii, oricum nu puteam să-i sufăr, deci n-o să-i plâng. Sunt mort, dar încă am drept de vot, semn că în România nu s-au schimbat prea multe. Problema e că dacă vreau să mă angajez îmi trebuie adeverinţă de la doctor care să demonstreze că sunt mort de foame şi apt de muncă, plus certificatul de deces. Offff, înapoi la coadă!

Rolul important al cartii in dezvoltarea tinerilor de azi

Rolul cărţii este crucial şi esenţial în dezvoltarea tineretului din zilele noastre. Da, ştiu, am început articolul ca un copil căruia îi dai de făcut o compunere în clasă, dar sper că "juriul" acestui concurs să găsească acest aspect ca fiind irelevant. Revenind la subiect.

Cu riscul de a părea o exprimare demnă de o concurentă la Miss care n-a citit mai mult de o carte în viaţa ei până la vârsta de 20 de ani când s-a decis să defileze în faţa unui public îmbrăcată sumar şi să aprindă fanteziile bărbaţilor singuri din audienţă ca să le dea noaptea o ocupaţie, consider că tinerii din ziua de azi ar trebui să citească mult. Mult mai mult. Foarte mult! Şi nu romane de tip kitch sau "fast-food" de duzină de la Sandra Brown, Stephenie Meyer sau...nu ştiu numele tipei care a scris "50 shades of grey", dar oricum nu merită să-i cunosc numele şi nici s-o menţionez în acest articol. Tanti aia n-ar merita menţionată nici măcar într-o postare pe Facebook. Nici măcar pe Hi5!

De când a învăţat alfabetul şi a început să ştie să citească, un copil ar trebui să citească din ce în ce mai mult, să exerseze, să-şi antreneze mintea.

Eu am început cu "Harry Potter". J.K. Rowling mi se pare unul dintre cei mai potriviţi autori cu care să începi să citeşti intensiv de la vârsta de 12-13 ani. Îţi incită şi îţi aprinde imaginaţia, iar imaginaţia, aşa cum spunea Albert Einstein, este mult mai importantă decât cunoştinţele. Pentru că numai prin imaginaţie poţi produce informaţii şi cunoştinţe noi din cunoştinţele pe care le-ai asimilat şi pe care le asimilezi constant. Imaginaţia este ceea ce ne face originali, de aceea consider ca literaturile Fantasy şi SF sunt cele mai bune cu care să începi să citeşti când eşti mic.

Serios, aşa pui în mişcare roţile minţii unui viitor adult responsabil, deschis la minte şi liber-cugetător.

Un tineret care citeşte mult face minuni pentru economia unei ţări, mai ales economiei unei ţări ca a noastră. Dacă tineretul n-ar mai citi deloc, cine ar mai spăla podele prin restaurante? Cine ne-ar mai servi la fast-food? Cine s-ar mai face chelneri în restaurante pentru a servi mâncarea celor bogaţi care au citit undeva între 0 şi 10 cărţi la viaţa lor? Şi cine le-ar mai parca maşinile de lux? Ori le-ar căra bagajele grele în hoteluri de lux?

Vedeţi? Avem nevoie disperată de un tineret care să citească, deoarece ţara are nevoie de mână de lucru ieftină şi citită pentru a îndeplini sarcini precum spălatul pe jos, căratul greutăţilor, lustruitul pantofilor etc.

Ok, am fost ironic, îmi cer scuze pentru amintirea unui aspect urât al societăţii în care trăim. Din păcate, asta se va întâmpla în continuare dacă numărul tinerilor care nu citesc şi nu gândesc va continua să crească.

Acum serios, avem cel mai mare număr de analfabeţi din Uniunea Europeană, ar trebui să facem ceva în legătură cu asta, nu? Avem nevoie de tineri care citesc şi gândesc pentru binele nostru, al tuturor! Nimeni nu vrea să trăiască şi să moară într-o ţară populată majoritar de grobieni violenţi, analfabeţi şi uşor de manipulat, nu credeţi? Ar fi bine dacă oamenii gânditori ar prelua conducerea ţării noastre şi am avea miniştri ai Culturii şi Educaţiei (măcar) care ştiu să vorbească corect limba română şi să stopeze bătaia de joc ale acestor ramuri esenţiale pentru orice societate care se respectă.

Eh, vise, maică! Vise!

Dezvoltare personala

Prietenii mei pierduti...

Ce urâtă şi ce hâdă este realitatea vieţii de om mare. Mi-e dor de prietenii pierduţi ai copilăriei mele, prieteni care m-au abandonat şi care au fugit înfricoşaţi de noul eu. Ştiţi vorba aceea cum că apreciezi anumite persoane abia după ce le-ai pierdut. Este foarte adevărată, iar acum simt asta pe pielea mea.

Mi-e dor de Bau-Bau, cel care se ascundea sub patul meu noaptea şi care, atunci când mai scoteam o mână sau un picior de sub pătură, mă înhăţa ca să mă sperie. Asta până într-o noapte când, dorind ca de obicei să-mi facă figura, m-am dat jos din pat, l-am tras afară şi l-am bătut măr. Acum nu mai este sub patul meu.

Păţania l-a traumatizat psihic. Acum merge la terapie de grup împreună cu victimele agresiunilor fizice, fumează marijuana şi militează pentru pacea mondială şi înţelegerea între oameni. Şi acum uneori, se trezeşte plângând în unele nopţi, tremurând de frică şi fredonând “Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Răzvan!” Eu l-am avertizat că fac urât dacă sunt trezit brusc din somn!

Biata Baba Cloanţa! Pe ea n-am putut s-o bat pentru că nu lovesc femei, în niciun caz bătrâne cu reumatism, indiferent cât de recalcitrante sunt. La scurt timp după ce a venit să-i ţină locul lui Bau-Bau s-a pensionat şi acum dă jumătate din pensie pe Sanax, Rudotel, Valium şi alte calmante. Încă se mai duce la psiholog încercând să scape de coşmarurile cu mine.

Îmi amintesc de un personaj care obişnuia să-mi bântuie coşmarurile după ce am văzut câteva scene dintr-un film cu el când eram mic. De Freddy Krueger vorbesc. Deşi nu locuiesc pe Strada Ulmilor şi nici în SUA, omul străbătea atâţia kilometri doar ca să mă terorizeze pe mine. Am fost fraier şi nu am considerat gestul ca fiind unul de dragoste şi apreciere. După ce l-am umilit într-un vis în care eram pe o scenă mare şi am făcut mişto de el în faţa unei mulţimi impresionante de oameni, a avut neinspirată idee să apară tocmai în visul în care eram pilot de bombardier. În vis avionul s-a prăbuşit, eu m-am trezit, el nu s-a mai trezit…

Zombalaii din coşmarurile mele cu “Zombie Apocalypse” au fugit în direcţia opusă ultima oară. Unii dintre ei au ajuns faimoşi, angajându-se ca figuranţi în “The Walking Dead”, alţii puţin mai norocoşi au fost angajaţi ca White Walkers în “Game of Thrones”, iar cei mai puţin norocoşi s-au angajat şi au devenit corporatişti la multinaţionale din Pipera.

Unde să mai pun şi faptul că fantomele şi strigoii se sperie de mine când mă văd?

Bestii înfricoşătoare, vrăjitoare, monştri care mai de care mai urâţi şi mai mari, cu toţii au renunţat făcând loc celui mai înfricoşător lucru posibil: REALITATEA.

Coşmarurile realiste sunt mult mai înfricoşătoare şi cred că mulţi dintre voi ştiţi asta. Coşmaruri precum:
-sa te angajezi drept casier la supermarket şi să o dai în bară cu stângăcia ta.
-sa fii actor pe o scenă şi să uiţi complet ce ai de zis în faţa mulţumii care se holbează la tine.
-sa fii la şcoală în pijamale sau în haine murdare(pe ăsta cred că toţi l-aţi avut)
-sa visezi că mor persoane dragi.
-sa visezi o dictatură absurdă postapocaliptica ce-ţi îngrădeşte libertatea de gândire
-sa visezi că pici de la o distanţă foarte mare(eu am frică de înălţime) etc

Şi în încheiere vă dau tuturor un sfat prietenesc: nu renunţaţi la “prietenii” copilăriei şi bucuraţi-vă de fiecare coşmar fantezist cu monştri, balauri, vrăjitoare, Bau-Bau, Baba Cloanţa şi alte personaje fantastice cu care vă speriau părinţii voştri sau televizorul.

Îi urmăresc cu jind în filme şi în seriale şi îmi doresc să se întoarcă în coşmarurile mele decât să mai visez situaţii reale în care clachez.

Nu mă mai tem nici de întuneric, pentru că ştiu că în întuneric nu se ascunde nimic mai înfricoşător decât mine!

Despre veteranii de razboi

Sau "Când idioţenia umană are consecinţe tragice" i-aş mai spune acestui articol. Totul pleacă de la un videoclip făcut de una din formaţiile mele preferate. Înainte să citiţi articolul, VĂ ROG să ascultaţi şi să vizionaţi.

Formaţia se numeşte "Five Finger Death Punch", iar melodia "Wrong side of Heaven", dar asta puteţi vedea şi singuri. Melodia este una din cele mai bune piese ale lor, dar ceea ce mă deranjează este ideea videoclipului şi am să vă spun şi de ce.

În primul rând, dacă sunteţi de acord cu victimizarea veteranilor din videoclip, sunteţi nişte idioţi. Şi pe asta v-o trântesc oricând şi la orice oră şi vă mai şi zic că sunteţi monştri fără conştiinţă, egocentrişti, superficiali şi ignoranţi. Sunt sigur că în mintea voastră au fost deja câteva "WTF"-uri citind aceste rânduri, dar vin imediat şi cu explicaţia.

În al doilea rând, războiul în sine este o cretinitate uriaşă. Este un simbol al idioţeniei oamenilor din care se pare că nu învaţă nimeni niciodată, pentru că războaie se tot pornesc. Ca să existe veterani de război, mai întâi trebuie să existe un război şi cu toţii ştim, mai puţin dacă unii dintre voi trăiesc în Manele World, că SUA a avut ceva războaie şi încă au de când s-a terminat 2RM.

În al treilea rând, în acest videoclip mai este indusă ideea cum că "veteranii" americani ar fi luptat "ca să-i apere pe oameni"(se referă la americani) şi vai, cum sunt ei trataţi acum de guvernul american! Cretinismul constă în faptul că aceste "victime" au fost suficient de proaste încât să pună botul la propaganda patriotardă americană şi să se înroleze ca să lupte într-un război care nu-i reprezintă, care nu e al lor, un război provocat de idioţii pe care i-au votat, mână în mână cu grupuri de interese reprezentate în mare parte de corporatişti şi magnaţi ai petrolului sub pretextul faptului că "luptă pentru libertatea şi democraţia săracilor arabi oprimaţi de regimuri dictatoriale". This îs BULLSHIT!

E super evident faptul că guvernului american nu-i pasă de democraţia altora, niciunui guvern nu-i pasă, nu numai americanilor. În fine.

În al treilea rând, cum naiba luptă ei pentru a-i proteja pe alţii când ţările pe care ei le atacă nu au nicio intenţie de a purta război cu o superputere mondială cum e SUA? Or fi ei maniaci, habotnici şi îndoctrinaţi, dar chiar atât de idioţi nu sunt! Şi siiiiiiiigur e doar o coincidenţă faptul că ţările cu care poartă război sunt (Haha!) bogate în petrol! Gândiţi-vă, dacă americanilor le-ar fi păsat cu adevărat de alţii, nu ar fi intervenit armat ca să aducă democraţie şi în Coreea de Nord? Ăia oameni oprimaţi şi vai-mama-lor, nu arabii şi africanii! Dar Coreea de Nord e o ţară foarte săracă în resurse, luaţi şi asta în calcul şi poate se adună ceva-ceva în mintea voastră.

Iar acum dragul lor guvern pentru care au luptat îi tratează ca pe nişte cârpe folosite de care nu mai au nevoie. ŞI O MERITĂ DIN PLIN, PENTRU CĂ AU FOST IDIOŢI!

Dacă soldaţii ar refuza să lupte nu ar mai fi niciun război! Războaiele SUA nu sunt războaie de apărare, să zici că au luptat pe teritoriul lor contra unor invadatori. Nu e nimic eroic în a te duce în ţări străine fără niciun motiv ca să împuşti alţi oameni şi să fii împuşcat/rănit/mutilat/incapacitat pe viaţă.

Deci nu, nu sunt unul din milioanele de idioţi care au pus botul la acest videoclip care plânge de mila unor oameni proşti care s-au dus să împuşte alţi oameni ce nu erau o ameninţare decât pentru ai lor. Păcat de piesă, versurile sunt mişto! Dar populismul ieftin are prindere la public şi întotdeauna a avut.