Ce urâtă şi ce hâdă este realitatea vieţii de om mare. Mi-e dor de prietenii pierduţi ai copilăriei mele, prieteni care m-au abandonat şi care au fugit înfricoşaţi de noul eu. Ştiţi vorba aceea cum că apreciezi anumite persoane abia după ce le-ai pierdut. Este foarte adevărată, iar acum simt asta pe pielea mea.
Mi-e dor de Bau-Bau, cel care se ascundea sub patul meu noaptea şi care, atunci când mai scoteam o mână sau un picior de sub pătură, mă înhăţa ca să mă sperie. Asta până într-o noapte când, dorind ca de obicei să-mi facă figura, m-am dat jos din pat, l-am tras afară şi l-am bătut măr. Acum nu mai este sub patul meu.
Păţania l-a traumatizat psihic. Acum merge la terapie de grup împreună cu victimele agresiunilor fizice, fumează marijuana şi militează pentru pacea mondială şi înţelegerea între oameni. Şi acum uneori, se trezeşte plângând în unele nopţi, tremurând de frică şi fredonând “Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Răzvan!” Eu l-am avertizat că fac urât dacă sunt trezit brusc din somn!
Biata Baba Cloanţa! Pe ea n-am putut s-o bat pentru că nu lovesc femei, în niciun caz bătrâne cu reumatism, indiferent cât de recalcitrante sunt. La scurt timp după ce a venit să-i ţină locul lui Bau-Bau s-a pensionat şi acum dă jumătate din pensie pe Sanax, Rudotel, Valium şi alte calmante. Încă se mai duce la psiholog încercând să scape de coşmarurile cu mine.
Îmi amintesc de un personaj care obişnuia să-mi bântuie coşmarurile după ce am văzut câteva scene dintr-un film cu el când eram mic. De Freddy Krueger vorbesc. Deşi nu locuiesc pe Strada Ulmilor şi nici în SUA, omul străbătea atâţia kilometri doar ca să mă terorizeze pe mine. Am fost fraier şi nu am considerat gestul ca fiind unul de dragoste şi apreciere. După ce l-am umilit într-un vis în care eram pe o scenă mare şi am făcut mişto de el în faţa unei mulţimi impresionante de oameni, a avut neinspirată idee să apară tocmai în visul în care eram pilot de bombardier. În vis avionul s-a prăbuşit, eu m-am trezit, el nu s-a mai trezit…
Zombalaii din coşmarurile mele cu “Zombie Apocalypse” au fugit în direcţia opusă ultima oară. Unii dintre ei au ajuns faimoşi, angajându-se ca figuranţi în “The Walking Dead”, alţii puţin mai norocoşi au fost angajaţi ca White Walkers în “Game of Thrones”, iar cei mai puţin norocoşi s-au angajat şi au devenit corporatişti la multinaţionale din Pipera.
Unde să mai pun şi faptul că fantomele şi strigoii se sperie de mine când mă văd?
Bestii înfricoşătoare, vrăjitoare, monştri care mai de care mai urâţi şi mai mari, cu toţii au renunţat făcând loc celui mai înfricoşător lucru posibil: REALITATEA.
Coşmarurile realiste sunt mult mai înfricoşătoare şi cred că mulţi dintre voi ştiţi asta. Coşmaruri precum:
-sa te angajezi drept casier la supermarket şi să o dai în bară cu stângăcia ta.
-sa fii actor pe o scenă şi să uiţi complet ce ai de zis în faţa mulţumii care se holbează la tine.
-sa fii la şcoală în pijamale sau în haine murdare(pe ăsta cred că toţi l-aţi avut)
-sa visezi că mor persoane dragi.
-sa visezi o dictatură absurdă postapocaliptica ce-ţi îngrădeşte libertatea de gândire
-sa visezi că pici de la o distanţă foarte mare(eu am frică de înălţime) etc
Şi în încheiere vă dau tuturor un sfat prietenesc: nu renunţaţi la “prietenii” copilăriei şi bucuraţi-vă de fiecare coşmar fantezist cu monştri, balauri, vrăjitoare, Bau-Bau, Baba Cloanţa şi alte personaje fantastice cu care vă speriau părinţii voştri sau televizorul.
Îi urmăresc cu jind în filme şi în seriale şi îmi doresc să se întoarcă în coşmarurile mele decât să mai visez situaţii reale în care clachez.
Nu mă mai tem nici de întuneric, pentru că ştiu că în întuneric nu se ascunde nimic mai înfricoşător decât mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu