(Undeva într-o comună de
mărime medie, într-un sat ce înconjoară un deal nu prea înalt, nici prea scund,
în vârful căruia este construită o mănăstire nici prea mare, nici prea mică,
dar cu nelipsita cupolă aurită, de neam prost. Numele mânăstirii şi al comunei
nu contează nici pentru mine, nici pentru voi. De altfel nici că m-ar interesa,
dar priveliştea din vârful dealului era impresionantă) :
Cinci hăndrălăi beţi
mangă violau pe câmp un flăcău pletos pe care îl confundaseră cu o femeie; mai
la stânga, un ţăran îşi bătea copiii dintr-un motiv neimportant; un alt soţ
tocmai şi-a nimerit nevasta în cap cu un topor, i-a tăiat capul cu acelaşi
topor şi acum o eviscerează aruncându-i rinichii, ficatul şi un plămân în trei
direcţii diferite şi jucându-se cu intestinele ei de parcă ar fi un lasou.
Din vârful dealului
Inaltpreanepăsătorul Miserupie Indifereanul, Arhiepiscopul
Nu-Stie-Cui-Si-Nici-Nu-i-Pasă privea acest peisaj lungit pe un şezlong, în
sutană, trăgând dintr-un joint cu haşiş şi ţinând un Cuba Libre în cealaltă
mână.
IPN Miserupie ar fi
putut da ordin oamenilor lui să intervină ca să-i ajute pe năpăstuiţi, el având
mulţi oameni în subordine. Dar nu îi păsa de săteni. Nici de oamenii din
subordine. Nici măcar de el însuşi nu îi pasă prea mult. Totul îi era acum la
fel de indiferent ca înainte să fie extrem de bogat. Făcea angajări în rândul
oamenilor lui pe principiul: “Super! Încă unul de care să nu-mi pese! Cu cât
mai mulţi, cu atât mai bine.”
Indiferenţa era pentru
Miserupie echivalentul dragostei sau al urii, ceea ce îl făcea un tip destul de
sociabil. Îi plăcea să cunoască cât mai mulţi oameni de care să nu-i pese.
Uneori îl îngrozea
gândul că există undeva în lume un necunoscut de care ar putea să-i pese. De
asta, de fiecare dată când întâlnea un chip nou nu se lasă până nu făcea
cunoştinţă cu acea persoană, până nu-i afla numele, pentru că imediat acea
persoană să-i devină complet indiferentă. Numai aşa putea dormi noaptea,
indiferent dacă liniştit sau nu.
Nu mică era satisfacţia
Inaltpreanepăsătorului când aducea moaşte la mănăstire şi veneau în pelerinaj
câteva sute de mii de oameni; el stătea în cel mai înalt punct, privea mulţimea
de oameni, trăgea prelung aer în piept şi zicea: “Minunat! Atâţia oameni de
care nu-mi pasă!”. Şi Miserupie îi cunoştea pe toţi, că altfel n-ar fi putut să
nu îi pese de ei cu atât de mult patos.
Probabil vă gândiţi că
“Inaltpreanepăsătorul Miserupie Indifereanul” este un nume neobişnuit, ciudat
şi dubios. Şi chiar este! Şi probabil vă gândiţi că şi pentru săteni suna cam
dubios. Şi aveţi dreptate! Numai că nu le păsa.
În primul rând pentru că
expresia “mi se rupe” este o expresie urbană, ei fiind ţărani nu prea ştiau
expresii din astea “de cartier”.
În al doilea rând
sătenii erau buni creştini şi nu ştiau ei ce înseamnă “indiferent”. Cuvântul
conţinea prea multe silabe, ei învăţând şi folosind numai cuvinte de maxim trei
silabe.
Şi în al treilea rând să
faci ce zice popa, nu ce face popa, de unde naiba atâtea întrebări? Numai
cei doi satanişti ai satului pun întrebări: un fizician-chimist doctorand şi
laureat al premiului Nobel şi soţia lui, profesor universitar şi doctor în
literatură. Sătenii nu puneau niciodată întrebări, de frică să nu devină şi ei
satanişti.
IPN Miserupie a spus
acum cinsprezece ani la slujba de duminică “Azi nu voi deschide cartea”, iar
sătenii i-au urmat “sfatul” şi, cu excepţia sataniştilor, nici că au mai pus
mâna pe vreo carte, fie de română, matematică, de bucate sau abecedar.
Acum Miserupie stătea şi
calcula: cinci violatori; violul e un păcat grav, deci o să-i cam coste la
sfânta spovedanie! Un criminal, o altă iertare costisitoare de păcate pentru
acces în Rai. Ohoooo, şi înmormântarea victimei! Să vezi acolo încasări!
Şi o nuntă! Da, căci
unul dintre cei cinci violatori vor trebui să-l ia în căsătorie pe flăcăul
violat, că aşa scrie în Biblie că se procedează în caz de viol, deci şi mai
mulţi bani de încasat, că nunţile sunt mai costisitoare.
Miserupie era un cleric
modern şi tolerant. În primul rând că orientările sexuale ale oamenilor îi erau
indiferente, iar în al doilea rând a realizat că nunţile între homosexuali
înseamnă înzecirea câştigurilor! De aceea le tolera, le încuraja, iar în cazul
de faţă chiar impunea! Şi pe lângă asta, de ce numai heterosexualii să sufere?
Data viitoare o să vă
povestesc despre comportamentul lui Miserupie de sărbători, la slujbe şi în
timpul liber.
Sau poate că nu.
Habar n-am, poate.
Dacă am chef.
Whatever...
